În holul de la Palatul festivalului, la ieşirea de la film, ieri-seară, lumea se îngrămădea în jurul unor televizoare care transmiteau noutăţi pe marginea scandalului Dominique Strauss-Kahn. Faptul că directorul FMI, omul în care multă lume vedea favoritul viitoarelor alegeri prezidenţiale, e implicat într-un stupid scandal sexual, a bulversat Franţa. Se pare că „Afacerea DSK” a depăşit orice ficţiune. Din nou, viaţa bate filmul. Calamburiştii locului au şi propus înlocuirea „festivalului Cannes” cu „festivalul Kahn”! Ironia sorţii, DSK îl va eclipsa, vrând-nevrând, şi pe Sar-kozy, despre care va rula mâine un film (al cărui regizor a declarat, cu invidie, despre povestea lui Strauss-Kahn: „Nici un scenarist n-ar fi putut imagina aşa ceva! E o lovitură de trăsnet!”)...
Filozofi şi scriitori, dar mai ales psihiatri şi psihanalişti se întrec să analizeze, pe larg, resorturile secrete ale unei „sinucideri politice”, ale unui „gest nebun de eliberare totală”, ale „adicţiei sexuale”, ale „seducţiei patologice” ş.a.m.d.! Dacă ar apărea acum „Jurnalul unei cameriste” (americane), probabil că ar avea mai mare succes decât filmul lui Bunuel cu acelaşi titlu (de romanul lui Octave Mirbeau nici nu mai vorbesc)!
Dar psihiatrii ar avea mult de lucru privind şi unele filme din festival, veritabile fişe clinice pentru diverse patologii, toate învârtindu-se, mai mult sau mai puţin pudic, mai mult sau mai puţin morbid, în jurul aceleiaşi obsesii ca aceea care l-a coborât pe DSK din avion: sexul.
De pildă, câteva subiecte elocvente, din competiţie. Într-un film australian de debut („Sleeping Beauty”, de Julia Leigh) o fată – şi tânără, şi frumoasă, şi relativ studioasă – se angajează, pentru un ban în plus, într-o slujbă ciudată: bea seara un somnifer, devine „frumoasa adormită”, iar dimineaţa pleacă la treabă (mai are şi un alt serviciu la un bi