Şapte persoane au fost rănite într-o explozie produsă marţi la subsolul unei secţii de poliţie din Croydon, în sudul Londrei, relatează BBC News Online şi Mediafax.
Aproximativ 50 de pompieri au intervenit la locul incendiului provocat de deflagraţie, produsă la ora 11.20 GMT (13.20, ora României).
Cinci persoane au fost transportate la spital, una dintre ele fiind în stare gravă. Unele dintre persoanele rănite ar fi muncitori care efectuau lucrări la sediu.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că deocamdată nu se cunoaşte cauza exploziei, dar a adăugat că nu este un incident terorist.
Poliţia a creat un perimetru de securitate în jurul clădirii, dar purtătorul de cuvânt a precizat că activitatea nu a fost întreruptă în zonă.
Inspectori ai agenţiilor de securitate şi sănătate au fost chemaţi la locul deflagraţiei pentru a efectua cercetări.