Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este pregătită să facă faţă unui eventual nou val al crizei financiare

Publicat in Capital, miercuri 7 martie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări, miercuri, că România este pregătită să facă faţă unui eventual nou val al crizei financiare în partea a doua a anului.

“Probleme vor mai fi în UE şi, foarte probabil, în partea a doua a anului, la nivelul întregii zone se va constata intrarea în recesiune, cu efecte şi pentru economia românească şi pentru veniturile din bugetul de stat şi pentru veniturile fiecărui român şi chiar pentru locurile de muncă, dar din acest punct de vedere vă pot spune că nu ne va fi atât de uşor, dar nu ne va fi atât de greu cum ne-a fost în 2009, 2010, 2011 pentru că suntem mult mai pregătiţi să facem faţă acestui proces, care eventual se va produce.

Vă asigur că avem motive de optimism. Ştim ce avem de făcut, am acumulat o experienţă a unei crize grele şi suntem bine pregătiţi să facem faţă unei eventuale recesiuni care s-ar instala în zona euro în partea a doua a anului”, a spus şeful statului în discursul său din Parlament.

El a subliniat că România nu va face paşi înapoi în cazul undei noi recesiuni. “În calitate de şef de stat nu mi-a plăcut niciodată faptul că aflam din declaraţii dintr-o capitală sau dintr-o a doua capitală ce vom face la consiliul următor. Şi nu numai mie nu mi-a plăcut, multor şefi de stat şi de guvern nu le-a plăcut.

România va fi un susţinător puternic al unei tot mai mari puteri a CE şi nu a unui stat contributor sau a altuia. Obiectivul nostru şi garanţia corectitudinii gestionării afacerilor europene este în Comisia Europeană, ei pot să fie un arbitru neutru care să vegheze la interesele tuturor, de aceea eforturile noastre sunt legate de consolidarea autorităţii şi a atribuţiunilor CE. Vreau să ştiţi că România îndeplineşte multe din criteriile cerute pentru aplicarea Tratatului fiscal şi eu cel puţin încerc să vă transfer ceea ce simt fiind în deplină cunoştinţă de cauză. Aveţi de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 24 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 17 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 57 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°