Trei ardeleni vin cu trenul de la Bucureşti la Cluj. Pe la Ploieşti, unul zice:
- Oof!
Pe la Sibiu, al doilea zice:
- Oof! Oof!
Pe la Alba-Iulia, al treilea zice:
- Oof! Oof! Oof!
Ajung la Cluj şi primul zice:
- No, bine c-am ajuns că, iacă, tăt drumul am vorbit numai politică!
***
Ardeleanul soseşte cu întârziere la împărţirea darurilor, iar Dumnezeu îi spune amărât:
- Îmi pare rău de tine, nu mi-au mai rămas decât frumuseţea şi prostia, fiule, ce să-ţi fac? Alege-ţi.
- Apoi, Doamne, frumuseţea-i trecătoare. Trei ardeleni vin cu trenul de la Bucureşti la Cluj. Pe la Ploieşti, unul zice:
- Oof!
Pe la Sibiu, al doilea zice:
- Oof! Oof!
Pe la Alba-Iulia, al treilea zice:
- Oof! Oof! Oof!
Ajung la Cluj şi primul zice:
- No, bine c-am ajuns că, iacă, tăt drumul am vorbit numai politică!
***
Ardeleanul soseşte cu întârziere la împărţirea darurilor, iar Dumnezeu îi spune amărât:
- Îmi pare rău de tine, nu mi-au mai rămas decât frumuseţea şi prostia, fiule, ce să-ţi fac? Alege-ţi.
- Apoi, Doamne, frumuseţea-i trecătoare.