Zeci de mii de călători au fost evacuați astăzi de la metroul din Paris, după ce patru dintre cele 16 linii au fost închise din cauza unei substanțe descoperite într-un centru de comandă, potrivit presei internaționale.
Decizia a fost luată după ce, într-un centru de comandă de la metrou, a fost descoperită o cantitate peste limitele admise de amiant, o varietate de azbest ce se folosește ca filtrant și ignifug.
Fiind o substanță periculoasă pentru organism, personalul din centrul respectiv a fost evacuat, decizie ce a impus suspendarea circulației pe liniile de metrou coordonate din centrul respectiv.
"Este un incident cu caracter excepţional, ceva ce nu am văzut în cei opt ani în care am ocupat funcţia de preşedinte director general al regiei de transport parizian. Au fost evacuate din garniturile de metrou 30.000 de persoane", a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, directorul RATP, Pierre Mongin.
Cele patru linii afectate sunt 2, 6, 10 şi 11, unele dintre cele mai frecventate din cadrul rețelei de transport subteran din Paris. Autoritățile estimau că circulația va fi reluată în cursul serii.