Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capatos forţează limita păcătoşeniei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 februarie 2010 ·

Prezentatorul emisiunii „Un show păcătos” e de acord că, la români, „sexul şi scandalul” încă vând cel mai bine.

Noul sezon al emisiunii „Un show păcătos” a adus mai multă îndrăzneală în abordarea subiectelor, mai multe decolteuri, câţiva sâni şi un număr crescând de stripteas-uri.

EVZ: Ai început degajat sezonul acesta, lipsit de inhibiţii. E o nouă politică?

Dan Capatos: Îţi dai seama că, după patru sezoane de nenorociri, seară de seară, niciun sezon, dacă îl iei de la început, nu îl iei ca şi când ar fi primul. După doi ani în care am făcut cam tot ce se putea, împingem până la limita păcătoşeniei.

Care este limita păcătoşeniei?

Păi... audienţa. În sensul că, dacă audienţa se va duce în jos, înseamnă că am sărit peste pragul suportabilităţii oamenilor şi atunci ne oprim. Dar nu cred că e cazul, că nu ăsta e interesul.

Încercăm să explorăm noi zone de interes din sfera entertainmentului de la ora 12 noaptea. Entertainmentul la ora aceea este foarte permisiv, ca să zic aşa. Îşi permite să jongleze în foarte multe planuri, inclusiv cel sexual.

Păi, da, că e vorba de foarte mult e rotism, ca să nu spun sexualitate...

E-n conformitate cu titlul show-ului. A început în primul sezon mai cuminte, ca să sondăm piaţa, şi când am văzut că sunt o cerere şi un interes în zona asta, am axat-o destul de mult. Nu înseamnă că o vom ţine acolo. Sper că succesul acestui show este tocmai faptul că surprindem în fiecare seară.

Chiar doream să te întreb ce personaje „vând” bine?

Într-adevăr, ciudaţii ăia tociţi de toate emisiunile de profil nu mai merg. Însă dacă acum ar apărea o a doua Nichita, un al doilea Tarky, un al doilea/o a doua Naomi, ar fi devoraţi în continuare de telespectatori.

Din păcate, societatea nu generează prea multe personaje, şi atunci acestea şi-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 59 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 19 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 44 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 33 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 21 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°