Prof. dr. Gheorghe Peltecu, managerul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti, a declarat în cadrul emisiunii Gândul LIVE că unitatea sanitară pe care o conduce nu are nicio datorie. El a dezvăluit care este cheia succesului acestei performanţe a unui spital de stat din România.
„Am fost primul manager care a redus numărul de paturi din spital şi cu toate astea ajung chiar să depăşesc norma contractată cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a precizat şeful de la Filantropia. Acesta a mai spus că a desfiinţat saloanele cu şapte paturi şi a făcut saloane cu două paturi. „Am redus numărul de spitalizare, chiar dacă Casa mă plăteşte în funcţie de numărul de zile de spitalizare. Am redus numărul de zile de spitalizare de la şapte-opt zile la trei”, a mai spus prof. dr. Peltecu.
Managerul de la Filantropia a mai spus că respectarea ghidurilor terapeutice în domeniul pe care îl reprezintă, respectiv obstetrică-ginecologie, a jucat un rol important în atingerea acestui ţel.
Theodor Alexandrescu, preşedintele Metropolitan Life, a lansat o provocare şi altor manageri de spital, cărora le-a propus să îi ajute, chiar şi financiar, cu implementarea acestor ghiduri terapeutice, care există, dar care nu se respectă.
Cei doi invitaţi au mai discutat în cadrul emisiunii şi despre faptul că aceste ghiduri au rolul de a stabilirea corect modul în care se aplică un tratament. În plus, respectarea ghidului terapeutic ajută şi la scăderea incidenţei malpraxisului.
Prof. dr. Gheorghe Peltecu, managerul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, Bucureşti, a declarat în cadrul emisiunii Gândul LIVE că unitatea sanitară pe care o conduce nu are nicio datorie. El a dezvăluit care este cheia succesului acestei performanţe a unui spital de stat din România.
„Am fost primul manager care a redus numărul de p