Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legume şi fructe mai ieftine faţă de anul trecut

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 ·

În plină criză, comercianţii de legume şi fructe au ajuns să lase din preţ, de teamă să nu rămână cu marfa pe tarabe. Băimărenii au început deja să-şi facă proviziile pentru iarnă şi spun că legumele şi fructele sunt mai ieftine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aglomeraţie în cele două pieţe agro-alimentare din Baia Mare. Deoarece legumele şi fructele sunt mult mai ieftine faţă de anul trecut, băimărenii au dat năvală în pieţe ca să-şi facă proviziile pentru iarnă. „Păi, anul trecut, la vremea asta, vinetele se vindeau cu 2 lei kilogramul. Anul acesta, un kilogram costă 1,2 lei. Tocmai mi-am luat 10 kilograme, pentru zacuscă. M-am şi tocmit, am scos kilogramul la 1 leu", spune Petru Horincar, un băimărean care şi-a asigurat stocul de legume pentru iarnă.

„E greu de bani!"

De teamă să nu rămână cu marfa nevândută, comercianţii preferă să lase la preţ. „Am muncit toată primăvara, am avut recoltă foarte bună de vinete. Anul trecut, nu am lăsat sub 1,5 lei la kilogram şi asta, la sfârşit de sezon. Acum, am ajuns să vindem kilogramul de vinete cu 1 - 1,2 lei", explică Diana Coardoş, de 32 de ani, din Halmeu, judeţul Satu Mare. La fel şi cu ardeii. Dacă anul trecut, în plin sezon, un kilogram de ardei ajungea la 2 lei, acum, băimărenii îi pot cumpăra mult mai ieftin, cu cel mult 1,2 lei kilogramul. „E greu de bani în ţara asta, nu avem ce face. Decât să se ducă toată munca noastră pe apa sâmbetei, mai bine dăm mai ieftin. Perele costau anul trecut peste 4 lei kilogramul. Acum, le vindem la jumătate de preţ", se plânge Radu Mureşan, care a venit să-şi vândă produsele la piaţa din Baia Mare tocmai din Pribileşti.

Unii aşteaptă o nouă ieftinire

Există băimăreni care, în ciuda preţurilor mici, preferă să mai aştepte. „Da, e ieftin, dar şi pensia mea e mică. Am venit să văd care-s preţurile prin piaţă. Cred că am să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 44 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 54 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 53 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°