În mai puţin de o lună şi jumătate, vechiul proiect (2002) al fostei administraţii Bush jr. pentru instalarea rachetelor interceptoare ale Americii lângă frontiera directă a Rusiei, în Europa de Est, a suferit trei ajustări majore, de natură economică (reducerea deficitului naţional al SUA), politică (primul pas din a doua “resetare” a relaţiilor cu Moscova) şi geostrategică (renunţarea la faza a IV-a a sistemului şi mutarea interceptorilor anti-ICBM pe coasta de Est a Statelor Unite). Următoarea reajustare, a patra, se va produce, probabil, în cursul lui 2013, va pune în discuţie însăşi validitatea etapelor II (Deveselu 2015) şi III ( Polonia 2018) şi va reflecta impactul asupra proiectului al unor evoluţii externe vechi din 2009.

Repoziţionări

Evoluţii externe potenţate în ultimele două luni de revenirea SUA la masa negocierilor internaţionale, odată cu al doilea mandat al preşedintelui Obama, şi de reconfigurarea proiectului Deveselu într-un scenariu şi un casting nou, cu actorii globalişti Rusia, America şi China, şi regionali, Israelul şi Iranul. De acum încolo, poziţii oficiale şi comentarii exprimând optimism în ce priveşte supravieţuirea proiectului, din ambele părţi  (Ambasada SUA la Bucureşti, secretarul la Apărare Hagel, ministrul Apărării Duşa, subsecretarul de Stat Gottemoeller, secretarul de Stat Aurescu etc.), rămân toate în urmă. La fel, aparţin  trecutului şi dezinformările de doi bani debitate  la toate televiziunile, la 21 martie, de beneficiarul coabitării nemeritate cu 19 milioane de români, Băsescu – bună ziua, domnule Ponta, bună ziua USL! – cum că interceptorii SM-3 I B de la Deveselu, cu viteze de 3 km/sec., vor asigura securitatea Londrei prinzând din urmă rachetele intercontinentale nord-coreene cu viteze de 5,5-6 km/sec. (rachetele Taepo Dong-3, aflate încă pe planşeta proiectanţilor !), sau că vor da jos în 2015 rachetele