Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RCJ Farul joacă pentru finală

Publicat in Romania Libera, vineri 24 septembrie 2010 ·

Echipa de pe litoral întâlneşte, sâmbătă, Steaua, în semifinalele Diviziei Naţionale de rugby, avantajul fiind de partea constănţenilor, care s-au impus în ultimele două întâlniri directe.

Campionatul intern de rugby se apropie cu paşi repezi de final. Divizia Naţională îşi programează la finele acestei săptămâni semifinalele, una dintre combatante fiind reprezentanta Constanţei, RCJ Farul. Echipa de pe litoral urmează a evolua pe terenul bucureştenilor de la Steaua, învingătoarea urmând a obţine biletele pentru ultimul act al competiţiei. Formaţia pregătită de Mircea Paraschiv are un avantaj moral în faţa celor de la Steaua. Marinarii au reuşit să se impună în ambele întâlniri din play-off, atât la Constanţa, cât şi în Capitală. Pe litoral, Carpo şi compania s-au impus cu scorul de 32-23, în timp ce partida din Bucureşti a fost câştigată cu scorul de 29-20.

Tehnicianul constănţenilor este însă de părere că meciul din semifinale va fi complet diferit de cele două întâlniri în care echipa de pe litoral a reuşit să se impună. „Nu trebuie să ne mai gândim la acele victorii. Există un precedent, dar acele partide nu au nimic în comun cu jocul de sâmbătă. Acum vorbim de un singur meci în care câştigătoarea va lupta pentru titlu, în timp ce învinsa se va mulţumi cu jocul pentru locul 2. Ambiţiile sunt cu totul altele decât ­într-un meci de sezon regulat sau play-off, unde o înfrângere poate fi recuperată în alte partide. Acum este vorba de o cu totul altă situaţie", a spus Paraschiv. La rândul său, căpitanul constănţenilor, Daniel Carpo, crede că anul acesta este şansa constănţenilor. „Suntem ­într-o creştere de formă evidentă. Băieţii sunt extrem de motivaţi pentru acest meci şi suntem determinaţi ca anul acesta să nu mai lăsăm să ne scape titlul de campioană. Primul pas este cu Steaua şi asigurăm suporterii că vom face tot posibilul pentru a ne impune şi a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°