Aceasta acuză că în forma actuală, legea discriminează pe copiii rromi şi pe cei cu handicap şi închide ONG specializate
Săptămâna viitoare, Federaţia Plus, din care fac parte 33 de ONG-uri care au ca obiect de activitate respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, vor avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului pentru a le prezenta propuneri de îmbunătăţire a legii adopţiei.
Conform unuia dintre iniţiatorii acţiunii, preşedintele Asociaţia Catharsis din Braşov, Azota Popescu, s-a ajuns aici deoarece de câteva luni „organizaţiile nonguvernamentale care au fost acreditate între anii 1997 şi 2012 pentru a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei naţionale au fost eliminate din reţeaua de furnizorilor de servicii sociale specifice adopţiei”. Fapt considerat de aceasta „revoltător”.
Toţi reprezentanţi Federaţiei se referă la Hotărârea de Guvern nr. 233/2012 promovată de cabinetul Boc pe data de 7 aprilie 2012, ce modifică fosta lege şi care, în opinia sursei citate „descurajează familiile de români care au fost atestaţi să adopte, familiile fiind hărţuite, fiind obligate ca în termen să dea o declaraţie notarială pe propria răspundere, din care să rezulte că au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni. Totodată, legea descurajează copiii cu dizabilităţi şi determină şi închiderea unor ONG-uri care au ani de muncă în acest domeniu”.
Eliminarea ONG - o
dorinţă strict politică!?
Azota Popescu acuză faptul că „de câteva luni, nu mai avem obiectul muncii. Acest lucru este în primul rând în detrimentul copiilor, dar şi al nostru”. Mai mult, aceasta acuză că la întâlnirea dintre reprezentanţii ONG cu directorul Oficiului Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, la întrebarea referitoare la cauzele care au dus la eliminarea organizaţiilor nonguvernamentale de la adopţii