Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi morţi, şapte răniţi

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 3 iulie 2006 ·

Trei accidente de circulaţie deosebit de grave s-au petrecut în ultimele 48 de ore în judeţul Braşov. Bilanţul este tragic cu atât mai mult cu cât printre victime au fost şi copii. Principalele cauze: viteza excesivă şi neatenţia.

Cel mai grav eveniment rutier s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orelor 21.30, în apropierea localităţii braşovene Buneşti. O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite. Accidentul a fost deosebit de violent fiind necesară intervenţia echipelor de descarcerare ale pompierilor militari.

Un bucureştean, în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Ssangyong nu a ţinut cont de faptul că ploua torenţial, rulând cu viteză excesivă în ciuda faptului că traversa o localitate. La un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin o Dacie, condusă de un şofer în vârstă de 33 de ani, din judeţul Maramureş, care circula regulamentar. În urma impactului violent, soţia şoferului Daciei, în vârstă de 31 de ani, a murit pe loc. Alţi şase oameni, dintre care un copil, au fost răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital.

Medicii de la Ambulanţa Braşov, anunţaţi de martori, au cerut ajutorul colegilor de la Sighişoara. „Colegii de la Sighişoara erau mai aproape de locul în care s-a produs tragedia şi puteau să transporte victimele la spital în timp util. Din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru femeia din Maramureş care, din cauza impactului puternic, a murit pe loc. Şi un copil, în vârstă de 8 ani, a fost rănit grav. Cadrele medicale au făcut eforturi pentru a-l ţine în viaţă. Celelalte victime au fost transportate la Spitalul Municipal din Sighişoara pentru îngrijiri de specialitate”, a declarat Emil Măţău (foto medalion), purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Braşov.

Un alt accident grav s-a produs de această dată între localităţile Vad ş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 35 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 54 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 56 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°