Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 600 de microbuze noi pentru transportul şcolar. Se aşteaptă doar licitaţia pentru achiziţionarea lor. Banii necesari au fost identificaţi, anunţă Ministerul Educaţiei

Publicat in Romania Libera, duminică 25 august 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat azi că vor fi achiziţionate cel puţin 600 de microbuze noi pentru transportul elevilor. Pentru aceasta se aşteaptă o licitaţie. Oficialul a spus că până acum s-au căutat banii necesari, dar că în acest moment problema pare a fi deja rezolvată. "Problema principală era identificarea banilor şi acum avem şi nişte ordine de mærime. Dacă la microbuze am reuşit să identificăm 76 de milioane de lei, constataţi că la decontarea navetei vorbim de 140 - 180 milioane. În acest moment a fost adoptată o ordonanţă, microbuzele urmează să fie achiziţionate de Ministerul Dezvoltării, din câte ştim noi, pentru că ne aflăm într-o permanentă comunicare cu ministerul, urmează să fie lansată licitaţia şi noi sperăm să fie achiziţionate un minim de 600 de microbuze. Sigur că va fi o licitaţie şi vom vedea câte vom reuşi să achiziţionăm", a spus Remus Pricopie într-o conferinţă de presă. Cât priveşte sumele alocate transportului elevilor, acestea se vor apropia, în viitorul an şcolar, de 180 de milioane de lei.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat azi că vor fi achiziţionate cel puţin 600 de microbuze noi pentru transportul elevilor. Pentru aceasta se aşteaptă o licitaţie. Oficialul a spus că până acum s-au căutat banii necesari, dar că în acest moment problema pare a fi deja rezolvată. "Problema principală era identificarea banilor şi acum avem şi nişte ordine de mærime. Dacă la microbuze am reuşit să identificăm 76 de milioane de lei, constataţi că la decontarea navetei vorbim de 140 - 180 milioane. În acest moment a fost adoptată o ordonanţă, microbuzele urmează să fie achiziţionate de Ministerul Dezvoltării, din câte ştim noi, pentru că ne aflăm într-o permanentă comunicare cu ministerul, urmează să fie lansată licitaţia şi noi sperăm să fie achiziţionate un minim de 600 de microbuze. Sigur că va fi o licitaţie ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum 28 minute
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns în Ucraina pentru a oferi „reasigurări puternice” în timp ce armele americane ajung pe linia frontului

News.ro acum o ora
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC. Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune r

CCR judecă marţi sesizarea REPER pe Ordonanţa privind comasarea alegerilor din 9 iunie

News.ro acum 48 minute
Curtea Constituţională a României judecăr marţi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul REPER cu privire la organizarea alegerilor din 9 iunie. ”Curtea va judeca pe 14 mai, la ora 10.00, Ordonanţa de Urgenţă în baza căreia se organize

Protestatarii israelieni blochează camioanele cu ajutoare destinate Gaza

News.ro acum 2 ore
Protestatarii israelieni au blocat luni camioanele cu ajutoare destinate Gaza, aruncând pachete cu alimente pe şosea şi rupând saci cu cereale în Cisiordania ocupată, transmite BBC.

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 8 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Irina Begu, eliminată de Danielle Collins, în optimi la Roma

News.ro acum 8 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Begu a fost învinsă de sportiva americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat 67 de

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 11 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Simona Halep joacă marţi, în primul tur la Trophée Clarins. Este al doilea meci al sportivei din Constanţa după revenirea în circuitul WTA

News.ro acum 48 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

9°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°