Mesajul a fost trimis. Multumesc!

New York-ul a devenit primul stat american care a înăsprit legislaţia privind armele de foc

Publicat in Mediafax, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Statul New York a devenit marţi primul stat american care şi-a consolidat legislaţia cu privire la armele de foc, anunţând că vrea să arate drumul de urmat restului ţării, după o lună de la masacrarea unor elevi minori la Newtown (Connecticut).

Legile din acest stat erau deja printre cele mai constrângătoare din Statele Unite, însă guvernatorul Andrew Cuomo le-a cerut aleşilor, luna trecută, să adopte "cea mai strictă lege din ţară cu privire la puştile de asalt", pentru a "arăta (care este) calea" şi a "pune capăt nebuniei".

Împotriva NRA, puternicul grup de lobby în favoarea armelor de foc, Senatul local majoritar republican a adoptat cu 43 de voturi pentru şi 18 împotriva noile restricţii, în noaptea de luni spre marţi. Camera majoritar democrată i-a urmat exemplul marţi după-amiaza (104-43), după mai multe ore de dezbateri aprinse.

Cuomo, citat uneori drept posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, a semnat legea imediat după aceea, declarându-se un "newyorkez mândru", în urma acestei "realizări extraordinare".

Această nouă lege extinde interdicţia puştilor de asalt la nivelul statului. Ea interzice încărcătoarele cu peste şapte gloanţe, introduce ca obligatorie verificarea antecedentelor cumpărătorilor, inclusiv în cazul vânzărilor private şi al vânzărilor de muniţie.

Pentru a evita masacre ca cel de la Newtown - comis de un tânăr dezechilibrat mental puternic înarmat care a ucis 20 de copii şi şase adulţi, după care s-a sinucis, la 14 decembrie - personalul din domeniul sănătăţii va trebui să semnaleze pacienţii pe care îi consideră periculoşi. În cazul în care au acces la arme, acestea ar putea să fie confiscate.

National Rifle Association (NRA) s-a declarat imediat "indignată", acuzând Legislativul local că a servit "ambiţiile politice prezidenţiale" ale lui Cuomo.

"Măsuri de control al armelor au eşu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 53 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 38 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 11 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 35 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°