de SIMONA CHIRIAC fast food Ce-ati zice daca am discuta astazi despre biscuiti? Pot parea banali la prima vedere, dar sunt minunati cand iti da foamea tarcoale. Trebuie sa va marturisesc ca odinioara m-am confruntat cu o dilema un pic mai neobisnuita: oare daca exista biscuiti, nu ar trebuie sa fie si triscuiti? Cum am ajuns la o asa gaselnita este simplu. Pentru mine, cele doua straturi de aluat crocant reprezinta esenta biscuitului. Crema nu este altceva decat un adaos, un bonus, daca vreti. Triscutii ar fi trebuit sa aiba trei straturi de aluat si doua cu crema. Chiar ma miram de ce nu era nimeni suficient de istet ca sa sesizeze aceasta oportunitate. Triscuitii s-ar fi vandut mai ceva decat painea calda.
De fapt, aveam sa aflu ceva mai tarziu, termenul de biscuiti provine din limba latina, traducerea echivalenta fiind "copt de doua ori". Si totusi, nu romanii sunt maretii descoperitori ai biscuitilor. Unii istorici considera, in mod surprinzator, ca oamenii din Comuna Primitiva mancau biscuiti cu mult inainte de a coace paine. La inceput se facea o pasta destul de groasa din faina si apa, care era mancata apoi cu pofta. Sa ne inchipuim ca una dintre pietrele care incercuiau focul, deasupra caruia se afla acest veritabil terci, s-ar fi rasturnat, iar una dintre aschii ar fi cazut in fiertura. Cu siguranta cineva s-ar fi gandit sa scoata aschia. Spre surprinderea lui, ar fi observat ca in jurul aschiei s-ar fi format un aluat mai tare, crocant, ceva nemaiintalnit pana atunci. Primul pas a fost facut.
Biscuitii apar desenati, pentru prima oara, pe peretii unui mormant egiptean, fiind unul dintre alimentele ce urma sa hraneasca sufletul faraonului. In Evul Mediu, biscuitii erau atat de tari incat li se mai spunea si "casse-museau" (ceva de genul "sparge botul") din cauza duritatii lor. Dar pentru ca puteau fi pastrati o perioada indelungata, devi
