Foto: Thinkstock Ne-am ascuns, eu şi trei dintre verii mei, după coteţul câinelui şi după mulţimea de unelte de grădină sprijinite de el, ca să ronţăim în legea noastră bucăţile de plăcintă cu urzici şi ceapă, făcute de bunica. Mâncam urzicoasele foarte gustoase şi trăncăneam. Subiectul principal era uriaşul coş de peşte al bunicii care, ca prin farmec, se umpluse cu calcani, crapi, scrumbii şi doi şalăi borţoşi şi dungaţi aşezaţi deasupra. Ne scăpase şi momentul în care apăruse coşul, şi când l-a dat bunica l-a umplut şi cine l-a adus... Hmmm! Ce mai detectivi eram şi noi!

Cum am terminat de mâncat, am început să dăm roată pe la uşa bucătăriei, ca să nu pierdem măcar curăţatul peştelui şi, mai ales, să fim acolo la împărţitul băşicilor crapilor. După ce ne-am organizat şi ne-am luat angajamentul că nu o vom sâcâi şi nu-i vom sta în cale, bunica a scos masa din scândură groasă în curte, lângă cişmea, a pus un căzănel cu apă călâie jos, pe iarbă, a adus o strachină cu sare mare, două castroane pentru icre, unul pentru maţe şi trei cuţite bine ascuţite. Am înconjurat masa, astfel încât să nu ne scape nimic din spectacolul curăţării peştelui şi să nu ratăm băşicile crapilor.

Bunica s-a pornit a curăţa peştii, începând cu şalăii. „Uite, aruncă şi icrele”, zice cu jumătate de glas Costel. „Nu-s bune de mâncat. Le dăm la pisici”, l-a rămurit bunica şi a aruncat şalăii spintecaţi în căzănelul cu apă. Zece scrumbii, dintre care şapte erau pline cu icre, au fost curăţate şi puse în căzănel. A scos icre şi din cei şase crapi graşi, din care a tras nepreţuitele băşici umflate, pe care ne-am grăbit să le legăm cu aţă la mijloc. Calcanii i-au cam dat de lucru bunicii, pentru că se lupta cu solzii ca nişte nasturi pe care, de cum îi scotea, mâini hrăpăreţe îi şi înşfăcau. Şi ceva vânzoleală se stârnea, dar în tăcere. Bunica s-a luptat cu ei, până i-a făcut bucăţi po