Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAre cu deziluzii

Publicat in Dilema Veche, luni 29 decembrie 2008 ·

Duminică, 14 decembrie 2008. Această zi şi această dată vor rămîne înscrise în amintirea mea cu litere (şi cifre) de aur. În această zi memorabilă, simţind sub roţile avionului betonul denivelat al pistei aeroportului Otopeni şi zărind prin hublou întunecimea ce apasă, fără de leac ponosită, asupra împrejurimilor celei mai mari porţi aeriene a ţării mele, nu am mai oftat amar, ca-n alte dăţi (ca întotdeauna) în asemenea situaţie, ci am exclamat în gînd, cu uşurare: Slavă Domnului că am ajuns acasă!

Veneam de la Nisa. Stătusem trei zile şi jumătate într-un hotel de patru stele. Camera avea vedere la mare. Şi marea chiar se vedea. Participasem la o reuniune intitulată Forumul Teatrului European, unde - solicitată pe post de "mare critic" (citez formula utilizată de organizatori) să produc un "raport" asupra situaţiei teatrului românesc şi a legăturilor sale cu puterea politică - mă regăsisem, împreună cu alţi 30 de "mari critici" din mai toate ţările continentului, într-o companie deosebit de aleasă, alături de personalităţi culturale faimoase. Văzusem trei spectacole sosite din zone mai greu accesibile în condiţii normale - Georgia, Israel şi Uzbekistan. Spezele de călătorie şi sejurul fuseseră "prises en charge" de către gazde. Contribuţia scrisă la tema forumului îmi fusese remunerată. Ador brînza franţuzească. Ce dracu’-mi mai trebuise? Chiar, ce?

Încă dinainte să plec, aflasem, din corespondenţa electronică întreţinută cu o tînără "préposée" a evenimentului, că rapoartele, trimise în prealabil, urmau să facă obiectul unei sinteze privitoare la stadiul actual al artei scenice pe continent, sinteză efectuată de Bernard-Henri Lévy, una dintre cele mai strălucite minţi ale contemporaneităţii, invitat de onoare la reuniune ca "mare martor". Conferinţa, plasată în sesiunea inaugurală a Forumului, s-a desfăşurat în aula Centrului Universitar Mediterane

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 35 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 28 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°