Nu o dată presa a semnalat limbajul inadmisibil folosit de Gigi Becali, europarlamentar (iată una din culmile ridicolului românesc), în emisiuni tv și în împrejurări publice, cu presa de față. Jurnaliștii au avut parte din plin de mârlănia sa groasă, venită din educația precară, din opulența imposibil de justificat, dar mai ales din lipsa consecințelor legale: autoritatea statului a cedat intimidată de fișicurile de euroi fluturate ostentativ  în văzul lumii. E plin YouTube de astfel de secvențe, iar pe Internet circulă antologii de injurii. Lăsate fără sancțiune, aceste gesturi incalificabile au dat un semnal preluat de politicieni și potentați ai momentului. S-a înțeles că se poate, că e voie, că publicului îi place. Standardul dezbaterii politice a coborât până la genunchiul broaștei, mocirlind spațiul mediatic. Antenele cu întregul trust și OTV cu partidul agățat în coadă și-au făcut din linșajul mediatic grosolan cea mai imundă politică editorială de la reinventarea presei libere în decembrie 1989.

După ce jurnaliști de la Ziua Veche, Antena 3, Adevărul ș.a. au fost înjurați grosolan, iar unui distins profesor universitar, Radu Carp, i-au fost aduse recent ofense în platoul RTV, la fel liderilor Romani Criss, la fel Monicăi Tatoiu, după ce moderatori și comentatori tv au fost îmbrânciți în emisiuni de sport de Gigi sau scuipați de Giovanni, după ce asociațiile media au condamnat public comportamentul și au cerut comunității jurnalistice să își recapete demnitatea punând embargo pe aparițiile mitocanului, Gigi Becali a continuat să apară peste tot, cu cohorte de reporteri pe urme, întrecându-se să culeagă perlele. Cum se explică interesul maladiv al presei pentru personajul acceptat în lumea politică drept ”exotic” sau ”sincer”, cu prețul de a fi dezonorată? Explică Becali însuși vineri, în emisiunea Newsroom de la Realitatea TV, unde a declarat că îl c