Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Toacsen: "Naţionala de tineret a fost de nerecunoscut cu Ungaria"

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Echipa masculină de tineret a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal care va avea loc anul acesta (17-31 iulie), în Grecia. Tricolorii au terminat pe locul 3 la "patrulaterul" din Belgia, la egalitate de puncte (4) cu Ungaria şi Polonia, însă cu un golevaraj direct mai slab.

Antrenorul federal Sorin Toacsen şi-a exprimat regretul pentru acest rezultat, dar mai ales pentru evoluţia tricolorilor din repriza a doua a meciului cu Ungaria, una pe care a caracterizat-o ca fiind una dintre cele mai slabe pe care le-a văzut la o naţională de-a noastră în ultimul timp. "Am început bine turneul, câştigând cu 26-18 în faţa Belgiei, care, pe lângă faptul că evolua acasă, reuşise să ne învingă cu ceva timp în urmă. Sincer vorbind, ne era teamă de acest meci. Contra Ungariei, în meciul doi, am început bine, însă din minutul 34-35 echipa noastră a fost de nerecunoscut. Am pierdut la o diferenţă de şapte goluri (n.r. 28-35). În ultima partidă, contra Poloniei, aveam două variante pentru a ne califica. Fie să câştigăm la o diferenţă de 14 goluri, fie să obţinem victoria la minimum un gol şi să aşteptăm ca Belgia să se impună sau să facă egal cu Ungaria. De data aceasta, naţionala a jucat extraordinar după pauză. Polonia a condus, la un moment dat, cu şapte goluri. Atunci antrenorul Titel Răduţă a trecut la o apărare avansată. O decizie riscantă, pentru că nu ştiam dacă jucătorii vor rezista fizic. Ei s-au mobilizat însă exemplar, impunându-se cu 35-34", ne-a declarat fostul portar.

Ungaria a reuşit să câştige (28-24) în faţa Belgiei, în ultimul meci, astfel că a ocupat primul loc în grupă, la egalitate de puncte (4) cu Polonia şi România, dar având un golaeraj mai bun.

Toacsen a explicat oscilaţiile din jocul tricolorilor, de la o repriză la alta, prin faptul că majoritatea componenţilor naţionalei de tineret nu au încă acea exper

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 20 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Au vrut să scape de încorporare și au sfârșit înecați în Tisa. Cadavrele a trei ucraineni, găsite la graniţa cu România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, care au încercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsiți înecați în râul Tisa, la graniţa cu România, au anunţat marţi, 7 mai, poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP. Râul este folosit frecvent de cei care încearcă s

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°