Oţelul a naufragiat în amestecul toxic de fotbal, afaceri şi politică locală.
Cu trei ani în urmă, Oţelul Galaţi nu reprezenta o miză. Era un club faimos pentru că transfera asiatici şi sud-americani la 100.000 de euro duzina. După titlu, după participarea în Liga Campionilor, după banii de la UEFA, clubul de fotbal a devenit mai interesant pentru brahmanii locali. E rost de lupte pentru putere.
Marius Stan, preşedintele în funcţie, vorbeşte despre un misterios grup de investitori şi despre “o privatizare adevărată” a clubului. Acţionarii vor să-l înlocuiască. Dar, la fel ca în toamnă, Stan a plecat preventiv în vacanţă. Din concediu, nu poate fi demis. Manevră, nu glumă!
În conturile clubului, au venit banii de la UEFA. În total, Oţelului îi revin 17,2 milioane de euro pentru participarea în Ligă. Milioanele discordiei. Mult peste cît s-a investit în echipă, suficient cît să asigure supravieţuirea timp de cîteva sezoane. Dar conturile sînt blocate, din pricina auditului de la club, iar clubul e în aer.
Dorinel Munteanu îşi caută echipă. Jucătorii lui au evoluat cu banderole albe, protestînd pentru neplata salariilor, acum ameninţă cu memorii la LPF, în vară, se vor duce unde văd cu ochii. Cu alte cuvinte, cei care au pus umărul la performanţa Oţelului se vor alege cu nişte amintiri frumoase, cu tricouri de la Manchester şi atît.
Echipa de fotbal, cu tot ce înseamnă ea, atîrnă la mîna country-managerilor şi a acţionarilor pe stil românesc, acţionari care, după propriile lor mărturisiri, nu se uită la fotbal nici la televizor. Capitalism sălbatic? Cinism corporatist? Nu, ar fi mult prea simplu să descîlceşti aşa ghemul de relaţii, calcule şi aranjamente înfăşurate ca sîrma ghimpată în jurul Oţelului. Fiecare tabără comandă auditul ei, fiecare susţine grupul ei de interese. Aşa se face că, pînă la schimbarea acţionariatului, pînă la separa
