Gata! Le-am luat banii! Bucurie mare la Guvern şi prin ministere. Suspansul ce dăinuie de prin toamnă a încetat. În faţa acţiunii hotărâte a Guvernului Boc IV, ştabii de la Washington au trebuit să se încline, iar reprezentantul lor (cum îl cheamă? Zervourdakis? Poulsen? Ah, nu, Franks!) ne-a asigurat că până la sfârşitul lunii Februarie vom primi două tranşe, nu una, cu care să plătim salarii, pensii, şpăgi şi alte cheltuieli curente.
Destoinic guvern! Destoinici miniştri! Au scos bani din piatră seacă! Când toată lumea proorocea contrariul! Acum, cu sacii în căruţă, putem să ne punem pe treabă şi să-i cheltuim!
Stranie psihologia care însoţeşte această contraperformanţă. Obţinerea acestui împrumut – enorm – n-ar trebui să ne umple de bucurie. Pentru că într-o zi, la scadenţă, aceşti bani trebuie înapoiaţi. Cu dobânzile aferente. Desigur, ceva mai mici decât cele de pe piaţa bancară clasică. Dar tot dobânzi sunt. În plus, ca orice bancher care doreşte să fie sigur că-şi recuperează banii, FMI-ul pune nişte condiţii. De bun simţ:cheltuiţi mai puţin decât produceţi! Pentru noi, la cursul pe care l-au luat lucrurile de vreo zece ani încoace, condiţia asta devine mai împovărătoare decât datoria însăşi. Cum adică? Să nu mai aruncăm noi cu banii în stânga, sau mai ales în dreapta, la clientelă? Să ne împuţinăm pârghiile de putere, dându-ne oamenii afară? Să trăim mai auster, cu Dacii la scară, în loc de Mercedesuri? Noroc însă că frustrările acestea oferă guvernanţilor o scuză: ceea ce vor întreprinde, ca măsuri nepopulare, va putea fi pus pe seama FMI-ului: „Franks ne obligă să dăm afară 100.000 de funcţionari! El nu ne lasă să angajăm alţii! Dacă o duceţi prost, e din cauza FMI-ului!
Nu din cauza noastră! A incompetenţei noastre!A incapacităţii de a pune bazele unei redresări economice, pentru că cheltuim tot ce primim, fără să mai
