Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mititelu: „Este nevoie de arbitri stăini“

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Preşedintele Universităţii Craiova consideră că arbitrii străini sunt mult mai bine pregătiţi şi este de acord cu varianta aducerii lor la unele partide din Liga I. Adrian Mititelu este pe aceeaşi lungime de undă cu conducătorii de cluburi care solicită arbitri străini, considerând că aceştia ar trebui să oficieze la două-trei partide pe etapă. „ Fără să par demagog, cred că ar fi nevoie şi de arbitri străini, pentru că nu avem încă arbitri români cu experienţă. Există în acest moment un curent foarte defavorabil pentru arbitrii pe care vrem să-i promovăm. Cred că ar fi bine ca două-trei meciuri pe etapă să avem şi arbitri străini, în funcţie de complexitatea partidelor, de preferinţă din ţările Europei Ocidentale. E clar că aceştia sunt mai bine văzuţi şi sunt mult mai bine pregătiţi “, a spus Mititelu la GSP TV.

Huzu nu este de acord

Preşedintele CCA, Aron Huzu, este însă de altă părere: „În cazul în care se vor aduce arbitri străini, arbitrajul românesc ar muri. Şi chiar nu văd ce argumente aduc cluburile după trei etape. Anul acesta au fost promovaţi arbitri tineri, greşeli sunt mai puţine. Chiar şi la un cartonaş dat mai repede, la un steag ridicat mai târziu se cer arbitri străini. Şi atunci ne mai mirăm că nu mai apar arbitri foarte valoroşi! Cred că acele cluburi care cer arbitrii străini vor de fapt să plec eu“.

„ Din Regulamentul de Organizare a dispărut acel paragraf prin care cluburile puteau cere arbitri străini. E ilegal ce-mi cer ele acum “, a lămuri Huzu situaţia.

Acesta a declarat astăzi, conform Mediafax, că îşi va da demisia de la CCA şi va rămâne un simplu membru dacă în şedinţa de mâine a Comitetului Executiv al FRF se va lua decizia aducerii de arbitri străini la partidele din Liga I.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°