Poreclită de subalterni „Xena, prinţesa războinică“, pentru că strigă mult în timpul şedinţelor, şefa Serviciului de Paşapoarte, Simona Babici, este cercetată, din nou, de Corpul de Control al Direcţiei Generale de Paşapoarte (DGP) pentru abuz în serviciu.
Comisarul-şef Simona Babici, şefa Serviciului Public Comunitar de Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare, este cercetată de Corpul de Control al Direcţiei Generale de Paşapoarte (DGP) pentru abuz în serviciu. Ana Mândruţ, o femeie din Bixad stabilită în Portugalia, o acuză pe Babici că a refuzat în mod ilegal să-i elibereze un paşaport pentru fiului ei minor. Aceasta a reclamat-o pe Babici la Instituţia Prefectului, Direcţia Generală de Paşapoarte şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, depunând o serie de petiţii prin intermediul biroului de avocatură Hervath.
Două zile în loc de două ore
În 12 mai, Ana Mândruţ a solicitat un paşaport pentru fiul ei minor, Adelin Ionuţ Mândruţ. Femeia dispunea de toate actele necesare, inclusiv o hotărâre judecătorească executorie, definitivă şi irevocabilă, prin care îi era încredintat minorul, însă Babici i-a cerut femeii un certificat de grefă, din care să reiasă că a înaintat deja acţiunea de divorţ. „M-a ţinut două ore în birou, după care mi-a spus că dacă mai fac gură, îmi va da paşaportul peste o săptămână“, se arată în petiţia trimisă de Ana Mândruţ instituţiilor din subordinea MAI. Serviciul din Satu Mare a fost unul dintre primele din ţară care a implementat proiectul „paşaportul ultrarapid“, cu eliberarea documentului în două ore.
În 13 mai, Ana Mândruţ a revenit la ghişeu cu actul solicitat. „Mi s-a spus să revin după paşaport peste două ore, dar, în aproximativ 30 de minute de la predarea actelor, am fost sunată şi mi s-a spus că actul va fi eliberat doar peste câteva zile“, a declarat autoarea petiţiei. Femeia,