Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autocolantul sau noua faţă a lucrurilor

Publicat in Romania Libera, vineri 10 iunie 2011 ·

Autocolantul poate schimba faţa obiectelor de mobilier şi vă poate ajuta să fiţi în pas cu moda, fără prea multe investiţii. Atocolantul este un material care se poate aplica pe uşi, mese, dulapuri sau pe alte obiecte vechi care au nevoie de o nouă faţă. Materialul este uşor de aplicat, durabil şi aspectuos, reprezentând soluţia ideală când doriţi să schimbaţi rapid şi eficient aspectul casei. Se găseşte sub formă de role sau fâşii de diferite dimensiuni şi poate fi aplicat cu uşurinţă, fără praf sau mizerie. Nu trebuie să fii specialist pentru a monta autocolantul. Ai nevoie doar de atenţie pentru a elimina eventualele bule de aer care se pot forma sub el. Timpul nu este o problemă, întrucât lipirea materialului se face foarte uşor şi repede, având posibilitatea de a acoperi suprafeţe mari în câteva minute.

Tipuri de autocolant

Autocolantul poate fi folosit pe orice tip de material (lemn, sticlă sau metal), existând o gamă variată de culori şi modele. Fâşiile pot fi simple, într-o singură culoare, dar, de asemenea, pot imita cu uşurinţă lemnul, pietrele, cărămida sau metalul. Pentru sticlă există autocolant de tip vitralii, care poate fi fumuriu sau transparent. Acesta conferă un aspect inedit geamurilor şi uşilor. De asemenea, există şi autocolant de tip fosforescent, folosit pentru diverse decoraţiuni sau pentru camera copiilor.

Montajul

Pentru a lipi autocolantul pe suprafeţele din lemn sunt necesare câteva operaţiuni de curăţare. În primul rând, trebuie înlăturată vopseaua scorojită. Apoi, pentru nivelare, suprafaţa va fi acoperită cu un chit fin, iar după uscare, aceasta se şlefuieşte cu un şmirghel fin.

Suprafeţele din metal şi sticlă trebuie degresate înainte de montaj. Se poate face acest lucru cu ajutorul soluţiei de curăţat geamuri. Dacă suprafaţa nu este degresată, există riscul ca partea adezivă a foliei să se î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 52 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°