M-aş fi aşteptat ca moartea tragică a doi cetăţeni români în masacrul din Algeria să ducă la o dezbatere publică reală despre coordonatele esenţiale ale politicii externe româneşti. M-aş fi aşteptat ca cele două tabere, USL şi Băsescu-PDL, să treacă la o confruntare reală, care să treacă de luptele de gherilă pentru controlul justiţiei şi de dihotomii stupide şi vetuste gen Occident/SUA versus Rusia. M-am înşelat: întreaga clasă politică s-a aliniat disciplinat în frontul războiului global împotriva terorismului. Pretinşii duşmani de moarte par a coabita perfect atunci cand îmbracă uniformele militare ale marilor puteri ale zilei.

Nimic nu poate justifica masacrul în care ostatecii români au fost ucişi de terorişti fundamentalişti, alături de cel puţin 30 de alţi oameni de diferite naţionalităţi, în mare majoritate occidentali şi nord-americani. Dar cei care nu confundă pragmatismul politic cu machiavelismul ar trebui să-şi pună întrebarea: cum s-a ajuns aici? Pentru că motivaţiile criminalilor nu constituie câtuşi de puţin un mister. Teroriştii cereau, printre altele, oprirea invaziei franceze în Mali. Invazie la care România se declara gata să participe înainte de a i-o fi cerut-o aliaţii săi, prin vocea ministrului de Externe Titus Corlăţean, culmea, cu doar două zile înainte de prima dintre cele două veşti tragice venite din Algeria.

Poziţie care, ulterior, a fost întărită de premierul Ponta, care a prezentat-o ca fiind rezultatul implicării tuturor responsabililor cu politica externă, inclusiv a preşedintelui Băsescu. „Am discutat cu preşedintele pe această temă şi vom discuta în cadrul şedinţei CSAT şi vom lua decizii concrete. Vom prezenta dacă şi când va fi nevoie şi o informare către Parlament, aceea de a fi solidari cu partenerii noştri europeni în cazul din Mali”.

Toţi realiştii de serviciu îmi vor sări desigur în cap, spun