Cand numele lui - Tupeul - a fost insa deconspirat, simpla sa mentionare a raspandit teroare. De aceea nu sunt deocamdata convins ca Bau-Bau e doar o inventie populara, si nu o teama atavica, pe care noi, in entuziasmul nostru lingvistic, am numit-o, scotand-o astfel din cutia Pandorei. Vorbeam deunazi cu parintii unor copii mici. Amandoi erau iritati ca bunicii isi educau nepotii in spiritul Bau-Bau-ului traditional ori de cate ori voiau sa-i determine sa manance. Va amintiti, probabil, si dumneavoastra, din copilarie, vechiul si aparent benignul indemn pedagogic: „Daca nu papi tot, te spun/dau lui Bau-Bau!". E drept, putini copii au reactionat, banuiesc, la feerica amenintare, de-a lungul diverselor epoci. Macar Lupul-din-Padure, Nenea Politaiul, Dulaul Grivei, Tiganul Monel sau Mama Omida au materialitate, ii poti vedea cu ochii tai si, amenintat ca le vei fi predat in regim de urgenta, ai fi tentat, la rigoare, sa ingurgitezi pasta nedefinita din farfurie, doar pentru a evita o experienta exotica, dar Bau-Bau are, pe langa natura lui complet abstracta, si ceva comic in identificarea propriu-zisa. Cum adica „Bau-Bau"? Iti vine sa razi la simpla invocare a numelui si sunt convins ca multi prichindei isi dezvelesc gingiile fara dinti, intr-un zambet cinic, atunci cand aud adultii producand asemenea „texte". Si, totusi, doamna din cuplul amintit pornise o veritabila cruciada impotriva hilarului erou negativ si, implicit, a lipsei de vocatie paideica demonstrate de bunici. „Copilul creste intr-o lume a simbolurilor false", argumenta ea - trebuie sa recunosc, destul de convingator - „unde viata, la un moment dat, isi va revela lipsa de consistenta. Ce se intampla atunci cu copilul - devenit, intre timp, adolescent? Isi pierde credinta in tot ceea ce il inconjoara. Vede pretutindeni masti gata sa cada, ipocrizie si duplicitate. Va fi tentat sa nege realitatea, pentru ca