Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala, condusă de interimari

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Nici la aproape doi ani de la alegerile locale, primarul Chişinăului nu a prezentat Consiliului Municipal candidaturile pentru funcţiile de viceprimari.

În prezent, municipiul Chişinău are doar doi din cei patru viceprimari, dar şi aceştia provizorii. După alegerile din iunie 2011, comunistul Igor Lupulciuc şi liberal-democratul Mihai Furtună şi-au schimbat fotoliile de viceprimari pe cele de consilieri municipali. Resposabilităţile lor (domeniul social şi finanţele) au căzut pe umerii celor doi interimari - Nistor Grozavu care se ocupă de arhitectură şi, respectiv, Vlad Coteţ, responsabil de complexul termoenergetic.

Numirea celor patru adjuncţi ai primarului urma să fie inclusă pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chişinău pentru prima dată abia pe 1 februarie 2013. Atunci, se vehicula că două posturi vor fi ocupate de liberalii Nistor Grozavu şi Ion Gabura. Liberal-democraţii îl propuneau pe Ghenadie Ivaşcenco pentru funcţia de viceprimar cu atribuţii în domeniul economic, iar cea de-a patra urma să-i revină Partidului Democrat, chiar dacă are un singur reprezentant în CMC. Deşi are 23 din cele 51 de mandate de aleşi locali, comuniştii nu revendică niciun fotoliu de viceprimari, pentru că s-au retras în opoziţie.

Potrivit unor consilieri, planurile au fost date peste cap de o conferinţă de presă organizată cu o oră înainte de şedinţa CMC de liderul PL, Mihai Ghimpu, în care acesta l-a criticat pe preşedintele PLDM, Vlad Filat. Din lipsă de cvorum, şedinţa a fost amânată. „Situaţia e şubredă. Neînţelegerile de la nivel înalt se răsfrâng şi asupra activităţii Primăriei“, a declarat consilierul liberal Oleg Cernei.

Şi liberal-democraţii spun că sunt nedumeriţi de faptul că până în prezent nu au fost înaintate oficial propunerile. „Nu e bine să avem interimari, căci aceştia, fiind cu mâna pe valiză, nu se concentrează pe activităţi“, susţin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 24 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°