•Au fost primite fesi cu fir radiopac utilizate de cativa ani in spitalele din alte state •Persoanele care sunt operate la Spitalul "Sf. Spiridon" pot fi sigure ca nu vor pleca acasa cu bucati de tifon folosite in timpul interventiei si uitate in corp
Clinia I Chirurgie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" a primit o consistenta donatie din partea fundatiei belgiene "Prieteni pentru prieteni". Este vorba de un TIR cu material sanitar moale, campuri operatorii, pansamente, comprese, care vor ajunge pentru un an. "Donatia este foarte bine venita avand in vedere ca bugetul spitalului este insuficient si nu permite o aprovizionare corespunzatoare cu materiale sanitare. De asemenea, s-a primit si fasa cu fir radiopac, ce poate fi depistata inainte de inchiderea operatiei, astfel incat se exclude posibilitatea uitarii unui astfel de bandaj in organismul pacientilor", ne-a declarat prof. dr. Eugen Tarcoveanu, chirurg in cadrul clinicii, fost director al Spitalului "Spiridon".
Fundatia face astfel de donatii anual, incepand din 1992, luna iulie. Aceeasi fundatie aduce ajutoare in fiecare an si la Scoala Hodora din comuna Cotnari.
Donatia acestor fesi speciale inlatura repetarea unor cazuri similare cu a unei femei din Birlad. Maria Popa a fost supusa unei interventii chirurgicale la o maternitate ieseana, si la scurt timp a inceput sa simta un corp strain in abdomen. Femeia s-a internat la o clinica bucuresteana, unde, in urma unei interventii chirurgicale, i-a fost extirpat textilomul uitat in timpul operatiei anterioare. De acum, toate persoanele care vor fi operate la Clinica I pot fi sigure ca nu pleaca acasa cu pansamentele folosite in timpul operatiei si uitate de medici in organism. Inainte de inchiderea operatiei, medicii vor trece cu un aparat special prin zona inciziei, existenta unui pansament uitat fiind semnalata datorita firului