Al doilea concert al Orchestrei Filarmonice Regale din Liverpool a continuat din locul unde încheiase seara precedentă: cu muzică rusească. Nu e dificil de intuit motivul, de vreme ce Vasily Petrenko, născut şi format la Sankt Petersburg, nu doar a revigorat repertoriul orchestrei pe care o conduce din 2006, dar a şi câştigat premii importante împreună cu muzicienii britanici, pentru înregistrări cu muzică din ţara sa, ca Simfonia Manfred de Ceaikovski şi proiectul-gigant de imprimare a integralei simfonice de Şostakovici.

Alături de Vladimir Jurowski, Petrenko reprezintă noul val de dirijori din Rusia, care calcă pe urmele lui Valeri Gergiev în materie de succes la public şi rapiditate în acoperirea unui repertoriu vast. Deşi cariera dirijorală obişnuia să înceapă la vârsta la care instrumentiştii se consacrau, noul trend apreciază tinereţea. Figurile încruntate şi încercate de ani de efort, care inspiră respect fiindcă dau fi ori pe şira spinării, fac pasul înapoi în faţa unor siluete proaspete şi atrăgătoare, ideale în lupta tot mai strânsă pentru ocuparea unui loc pe piaţă.

Petrenko declară, de altfel, că filozofi a sa se poate rezuma la ambiţia permanentă de a fi „umărul unu”.

Uşurinţa dezarmantă cu care un îndemn sportiv îşi găseşte locul pe teritoriul estetic se transferă şi în prezenţa scenică a dirijorului rus: Petrenko e şarmant şi cucereşte fără nici un efort. Înalt şi zvelt, conduce orchestra cu mişcări graţioase şi largi, care aparţin şcolii ruseşti

tradiţionale. Farmecul său se completează prin precizia care dublează lejeritatea gesturilor, impresia fiind că orchestra se poate baza mereu pe cel din faţa sa. În cuvintele oboistului principal,Jonathan Small: „Când Vasily Petrenko dă timpul unu, ştii exact unde este”. Nu avem de-a face, deci, doar cu un showman (nu că a fi showman e ceva de criticat).

Noul sta