O ţară întreagă a aşteptat cu încordată emoţie soluţia finală în cazul Cătălin Voicu. Să subliniem de la început: a fost cel mai ilustrativ caz de corupţie cu o întreită împletire a politicului, economicului, justiţiei.
Nu intenţionez să dezvolt o pledoarie caducă pentru severitate. Există în dreptul penal un principiu fundamental potrivit căruia, pedeapsa - răspunsul societăţii la faptele antisociale – trebuie să reflecte măsura vătămării produse, raportată la persoana făptuitorului. Ea, pedeapsa, urmăreşte un dublu scop: acela de a-l îndrepta pe făptuitor (aşa- zisa prevenţie specială) şi acela de a apăra societatea ( aşa - zisa prevenţie generală). Mai trebuie precizat, pentru a putea intra în analiza pe speţă, că raportul pedeapsă/prevenţie generală, primeşte o semnificaţie aparte în funcţie de gradul şi stadiul de dezvoltare a societăţii. Ţări care acum îşi permit o politică penală relaxată au practicat timp de secole pedepse severe, cu un rezultat scontat: civilitatea comportamentului social.
Pe aceeaşi linie de gândire, observăm la noi o gravă disfuncţie şi nu numai în domeniul dreptului. Anume, o adaptare relaxată la normele de conduită a societăţilor evoluate la o societate încă serios rămasă în urmă, cu deosebire în sfera mentalitar - educaţională. Susţin deci, legea ca şi pedeapsa trebuie să servească societatea în efortul ei specific de emancipare iar nu să copieze exemple inadecvate.
Prin implicaţiile sale, prin semnificaţia zonei în care s-a produs, prin rezonanţa personajelor, speţa Cătălin Voicu trebuia să fie un exemplu grăitor, adecvat şi echilibrat de răspuns al societăţii româneşti la stadiul ei actual de luptă declarat-necruţătoare împotriva corupţiei. O adevărată lecţie pentru corupţi. Procurorii DNA au îmbrăţişat o astfel de optică prin pedepsele cerute. Instanţa s-a oprit cam pe la jumătatea drumului.
Fără îndoială - fi