Poveşti fascinante, poveşti pe care n-aţi avut timp niciodată să le citiţi, poveşti pe care nu le-aţi auzit până acum. Jurnalul de duminică vă oferă şansa de a descoperi ceea ce inima a lăsat să vorbească şi să dicteze dând valoare scrisului prin sinceritatea, claritatea şi profunzimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Românilor.
„Mama fusese crescută la Curtea cea mai aristocratică, a cărei strălucire nu poate fi închipuită decât de cei ce au văzut-o. Unică fiică a ţarului, importanţa ei fusese cu totul excepţională. Acum era soţia fiului al doilea al reginei Victoris, şi toate cumnatele ei, chiar cele nemăritate, îi treceau înainte, ca având drept la tronul Angliei. Îmi închipui că mama considera aceasta oarecum ca o jignire, dar eram atunci prea de tot copilă pentru a înţelege ceva din astfel de lucruri, care încurcau sau nelinişteau pe mai-marii mei. Mama ne ferea de orice grijă şi de orice vrajbă, aşa încât trăiam într-un adevărat rai al neştiutorilor. Poate că nu era cea mai potrivită pregătire pentru viitoarele lupte ale vieţii, totuşi îi mulţumesc, din fiecare fibră a inimii mele; îi mulţumesc, pentru că prin viaţa ce ne-a făcut s-o trăim, mi-a sădit în suflet o sămânţă de idealism, pe care nimic, nici conflicte, nici dezamăgiri, nici deziluzii, nici aspra realitate n-au fost în stare vreodată să-l dezrădăcineze cu totul.
Mama fusese crescută cu multă severitate şi ea însăşi avea păreri foarte rigide asupra educaţiei şi a bunei purtări, dar în acelaşi timp era dăruită cu o lărgime de idei care făcea dintr-însa o fiinţă cu totul aleasă; şi mai presus de toate era de o nespusă dărnicie.
Bineînţeles, era foarte avută, totuşi dăruia mai presus de ceea ce se cuvenea să dea; dădea şi mereu dădea la mari şi la mici, la bogaţi şi la săraci; adevăratul temei al vieţii ei era plăcerea de a putea dărui.
Ne făcea fericiţi cu
