Pe piata de fuziuni si achizitii primele afectate vor fi tranzactiile mari, care necesita finantarea prin imprumuturi Cumparatorii vor deveni mai selectivi, iar cei financiari se vor orienta mai mult spre tranzactii de talie mica.
Criza financiara americana, care in aceasta saptamana a culminat cu falimentul bancii de investitii Lehman Brothers si cu preluarea Merrill Lynch de catre Bank of America, va avea un impact imediat asupra sectorului imobiliar din Romania, dar se va resimti si la nivelul tranzactiilor mari care necesita finantarea prin imprumuturi.
Desi prima lovita a fost piata de capital (Bursa de la Bucuresti a scazut luni cu peste 4% si marti cu peste 7%) bancherii de investitii spun ca nu va trece mult timp si efectele se vor vedea si in piata de M&A (mergers & acquisitions - fuziuni si achizitii), precum si la nivelul evaluarii companiilor locale.
"Evident ca regiunea, respectiv tara noastra, nu se afla la adapost de astfel de efecte. In plus insa, am putea analiza ce se poate adauga fondului general al crizei de lichiditate, in sensul rau al cuvantului, in cazul unei economii mici, cu deficite bugetare crescande, ca si serviciul datoriei externe, pe fondul anticipat al scaderii soldului net al investitiilor straine directe, dar si al scaderilor usor de anticipat ale remiterilor nerezidentilor. Nu am facut nicio referire la masurile sociale cu caracter electoral care nu vor face decat sa agraveze tendintele inainte mentionate", este de parere Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment Romania.
Pe de alta parte, Marian Tescaru, managing partner al Altria Capital spune ca dimensiunile destul de mici ale economiei locale vor atenua din socul venit de peste ocean. "Impactul asupra regiunii noastre este limitat, pentru simplul fapt ca nu suntem atat de conectati la sistemul american. Cele mai multe banci loca