Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO De la parade la bătăi. Cum s-a sărbătorit de 9 mai în ţările fostei URSS

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

La Riga, ca şi la Chişinău, încrâncenările au fost însoţite de muzică rusească. La Minsk, Kiev şi Stevastopol militarii au mărşăluit prin centru oraşelor. Georgienii şi armenii, alături de baltici, au început serbările de Ziua Europei.

Letonia

Manifestările de la Riga au fost similare celor de la Chişinău. Etnicii ruşi de aici s-au mobilizat, iar forţele de ordine au fost cu ochii în patru ca aceşti să nu se încaiere cu autohtonii.

Potrivit Ria Novosti, la manifestările din Parcul eliberatorilor oraşului Riga au participat 100.000 de oameni, plus 50.000 de participanţi care au asistat la concertul gratuit al grupei Maşina Vremeni. Polţia estimează numărul participanţilor la 10.000. Alte suste dau circa 20.000 de participanţi. Patru oameni au fost reţinuţi pentru încălcarea ordinii publice.

Oficialităţile nu au participat la serbare, marcând sfârşitul războiului în ajun. Preşedintele Andris Bērziņš a depus jerbe de flori la mormintele unde au fost înmormântaţi ostaşi din ambele tabere. Potrivit preşedintelui leton, 9 mai trebuie să fie ziua reconcilierii.

Parcul eliberatorilor din Riga/ Foto telegraf.lv

Estonia

La Tallinn, au depus flori la monumentul ostaşului eliberator, cunoscut şi ca soldatul din bronz, diplomaţii ruşi. Cu jerbe de flori au venit aici şi angajaţi misiunilor Azerbaidjanului, Belarusului şi Ucrainei. Ambasada Rusiei a organizat la centrul culturii ruse un concert pentru veterani.

În Estonia, 9 mai a fost zi de lucru, dar cu toate astea a fost serbată Ziua Europei. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat în ajun. Demnitarii estoni au depus flori la monumentele veteranilor din ambele armate.

„Astăzi ne aducem aminte de zecile de milioane de oameni care şi-au dat viaţa în acest război. Cinstim memoria tuturor victimelor, indiferent pe ce parte a frontului au luptat şi ce uni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 45 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°