Cristian Bencze, un anagajat al Companiei Apa Braşov, are grijă de aducţiunile de apă din amonte de Pietrele lui Solomon, iar acest job presupune un trai în inima pădurii, printre copaci şi animale sălbatice. Situată la 6 kilometri de Piaţa Unirii, locuinţa de serviciu nu este electrificată, celularul sau internetul nu are acoperire, iar soarele bate doar 5 luni pe an. Iarna, troienele îl sechestrează „la serviciu”, iar angajatul nu vede chip de om zile în şir
În inima pădurii, la 2,5 km de Pietrele lui Solomon, un angajat al Companiei Apa Braşov trăieşte ca un pustnic. Cristian Bencze, în vârstă de 42 de ani, şi-a lăsat soţia şi copilul şi s-a retras în pădure în urmă cu doi ani, la postul de mentenanţă pentru aducţiunile de apă. El are grijă ca pârâul Valea cu Apă să fie tot timpul curat, pentru ca braşovenii din Schei să aibă apă potabilă. „24 din 24 stăm aici. Ne facem singuri de mâncare, spălăm. Dar, de obicei, plec pregătit de acasă, pentru o săptămână. În ultimele zile, când se termină totul, îmi fac eu, n-am ce să fac”, a declarat Cristian Bencze, lăcătuş mecanic la Compania Apa.
Haiduc şi Ursei, companionii
patrupezi
Situată la 6 kilometri de Piaţa Unirii, locuinţa de serviciu nu este electrificată, celularul sau internetul nu are acoperire, iar soarele bate doar 5 luni pe an. Iarna, troienele îl sechestrează „la serviciu”, iar angajatul nu vede chip de om zile în şir.
Cristian stă de vorbă doar cu Haiduc şi Ursei, cei doi câini guralivi, „angajaţi” să sperie urşii. În loc de celular, are o staţie radio cu care mai schimbă câteva vorbe pe zi. Ca să-şi facă viaţa mai uşoară, şi-a montat un radio auto alimentat la un acumulator, iar acum proiectează un generator propulsat de forţa pârâului care trece prin faţa locuinţei de serviciu. „Trebuie să am grijă de captările de apă, subterane şi supraterane, să fie