Avangarda sirba si cei 94 de scriitori romani publicati de curind in limba lui Bulatovici stau marturie ca, dincolo de escapadele nocturne, Vukadenovic si-a pierdut vremea cu mult folos in Romania... De fiecare data cind ma intilnesc cu Miljurko Vukadenovic, poetul sirb care a prins radacini pe meleagurile noastre, am o scurta tresarire. Intreaga sa silueta, incepind cu rebela chica sinilie si terminind cu mersul avintat, dar in acelasi timp si melancolic, cu felul insolit de-a gesticula pe strada, ca sa nu vorbesc de privirea albastrie si tacalia strabatuta de un paienjenis bine strunit de fire argintii, imi aduce aminte de un bun prieten ramas sa rataceasca pe strazile largi ale Chisinaului, Eugen Cioclea. Privindu-l cum se apropie, inima imi tresalta de bucurie, iar atunci cind umerii ni se unesc si palmele ni se incruciseaza, batind darabana pe omoplati, traiesc strania senzatie ca string un brate nu unul, ci doi prieteni, pe jumatate oameni, pe jumatate fauni. Indepartindu-i fruntea lipita de a mea, ii infrunt privirea, stapinindu-ma cu greu sa nu intreb: "Ma frate, nu cumva tu esti Eugen si eu am impresia ca-l am in fata pe Miljurko?". Abia dupa ce ne asezam la masa si comandam in cinstea intilnirii noastre o salba intreaga de beri Ciuc, "mai beau una si ma duc", incep sa ma descalt si-i zic: "Acum m-am dumirit, tu esti Miljurko, fratele meu sirb, caci celalalt frate, moldoveanul de dincolo de Prut, cu care, stind intr-o seara pe terasa, ne-am taiat venele, facindu-ne frati de litere, de multa vreme a agatat nabadaioasa-i halba in cui, si acum se multumeste sa bea cafea acompaniindu-se la doua cesti, ca la doua tambale, pina-i iese pe nari tot naduful adunat in anii tineretii si toata fudulia...". "Si cum poate trai un astfel de barbat?", ma intreaba, privindu-ma un pic cam spanchi, Miljurko... "Atunci...", adauga el. "Atunci ce?" il intreb. "Atunci chiar ca ar