Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start construirii Sălii Polivalente a Slatinei

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iunie 2011 ·

Slatina va avea peste doi ani Sală Polivalentă. Constructorul a început degajarea terenului pentru demarararea lucrării ce va fi ridicată pe strada Crişan, în curtea Loctrans.

Municipiul Slatina va avea Sală Polivalentă, cu 3000 de locuri. Construcţia, o investiţie de peste 68 milioane de lei, va fi realizată în 22 de luni de către societatea Vega 93 Galaţi, coordonată de unul dintre cei mai bogaţi români, Corneliu Istrate, om de afaceri plasat în Top Forbes 500 miliardari pe locul 90, cu o avere estimată anul trecut la 55 milioane euro - construcţii, turism şi imobiliare. Constructorul a început eliberarea terenului pentru a demara lucrarea.

Sport în curtea Loctrans

Săptămâna aceasta a început demolarea clădirilor dezafectate din curtea societăţii locale de transport în comun, situată pe strada Crişan. Vechile garaje au fost construite în urmă cu două decenii din plăci masive de beton cu scopul găzduirii unei staţii de troleibuz. Suprafaţa de teren pe care se va ridica noua investiţie este de circa 8000 de metri pătraţi.

„Se fac primii paşi pentru construirea sălii polivalente, cu demolarea fostelor garaje ale Loctrans. Partea de finanţare din acest an este de patru milioane de lei şi sperăm ca lucrarea să fie preluată până la sfârşitul anului de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru a se asigura finanţarea de care are nevoie.”, a spus Minel Prina, city-managerul oraşului.

Odată eliberat terenul, se estimează că lucrările de ridicare a clădirii vor începe peste o lună de zile.

„Este o investiţie pe care o aşteptăm de mult, mai ales că ne-a întrecut Caracalul, care are o polivalentă, iar reşedinţa Oltului nu. Este nevoie de o zonă destinată sportului de agrement şi, deşi Loctrans este la periferia municipiului, zona este una cu potenţial de dezvoltare”, spune Silviu Rădoi, student.

Săli de sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 45 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 24 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°