Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de un miliard de euro, subvenţii cât într-un an şi 12% din consum acoperit de soare şi vânt

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 31 iulie 2013 ·

Bilanţul la şase luni al energiei verzi, ultimul înainte de schimbarea legislaţiei de sprijin de la 1 iulie, arată astfel: investiţii noi de peste un miliard de euro în eoliene şi proiecte solare, 288 de milioane de euro sub forma „subvenţiilor“ pentru pro­ducători şi o pon­dere a energiei rege­nerabile în totalul con­sumului de 12%, aproape de cota pe care România o are de îndeplinit pentru anul acesta. De la 1 iulie însă, schema de sprijin care a stat la baza întregului boom înregistrat de energia verde s-a modificat.

„Nu prea mai sunt investitori de la zero“, spune Robert Cruceru, direc­torul executiv al Asociaţiei Ro­mâne pentru Industria Fotovoltaică (RPIA), organizaţie printre ai cărei membri se numără companii precum Energias de Portugal sau Tinmar Ind, unii dintre cei mai puternici investitori în domeniul energiei solare.

Cele mai recente date publicate de Transelectrica arată că la finalul lunii iunie 378,5 MW de proiecte solare beneficiau de schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român, faţă de cei 49 MW care se încadrau în acest sprijin la finele anului trecut. Cum pentru a ridica un MW într-un proiect solar costurile sunt cuprinse între 1,3 şi 1,8 milioane de euro, rezultă că în ultimele şase luni domeniul a atras investiţii de peste 500 de milioane de euro.

Începe să apună

„Cu siguranţă acest ritm de creştere nu se va menţine şi în a doua jumătate a anului. Erau proiecte în curs de dezvoltare. Cumva aceşti investitori au fost prinşi de schimbările legislative în cursul dezvoltării, motiv pentru care s-au grăbit să-şi pună în funcţiune proiectele. Pe ce date avem noi, până la finalul anului nu vor fi puşi în funcţiune mai mult de 100 MW noi“, este de părere Cruceru.

În contul energiei livrate în sistem, pro­iec­tele solare au fost recompensate cu cer­tificate verzi în valoare de 30 de mi­lioane de euro, potrivit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 31 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 15 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 54 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 59 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°