Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea Bulevardului Aviatorilor se încheie pe 15 octombrie

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

„Până la jumătatea lunii octombrie, ieşim cu totul în bulevardul Aviatorilor până la Guvern, inclusiv Piaţa Victoriei", a declarat astăzi primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Odată cu finalizarea lucrărilor de pe Aviatorilor şi bulevardul Mareşal Constantin Prezan va fi dat în folosinţă tot pe 15 octombrie după ce se vor termina lucrările la conductele de gaz şi se vor trasa marcajele rutiere.

Cât priveşte Pasajul Lujerului, primarul general a precizat că, în acest moment, se lucrează la partea de hidroizolaţie dinspre Magazinul Cora, urmând să fie executate partea electrică şi marcajele în subteran.

Statuia lui Carol I, în faţa Muzeului Naţional de Artă

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a mai declarat, astăzi, că vrea să reamplaseze statuia Regelui Carol I în faţa Muzeului Naţional de Artă (fostul Palat Regal), pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Statuia va avea o înălţime totală de 13 metri şi va fi în întregime din bronz.

Investiţia Primăriei Capitalei a fost de aproximativ trei milioane de euro, fiind achitată integral înainte de 2008, scrie Mediafax.

Ea a fost realizată de sculptorul Florin Codre, după modelul statuii iniţiale create de artistul croat Ivan Mestrovic în 1939 şi topită de comunişti în 1948. Atunci, bronzul a fost folosit pentru turnarea statuii lui Lenin.

Lucrările de reamplasare a statuii au fost întârziate de nevoia de a obţine o serie de avize, ultimul fiind acela primit de la Ministerul Culturii în urmă cu două săptămâni, potrivit sursei citate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 27 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 53 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 42 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°