A revenit în ţară în 2005, după ce a studiat administrarea afacerilor în SUA, iar acum, la 30 de ani, Ştefania Baldovinescu conduce propriul departament într-o multinaţională şi visează să-și deschidă o şcoală după modelul american.
Ştefania Baldovinescu a plecat la University of Akron, în SUA, imediat după ce a terminat liceul în România, fiind selectată pentru o bursă oferită de compania Timken, din Ploieşti, unde avea unul dintre părinţi angajaţi. A studiat acolo patru ani Business Administration şi în 2005 a ales să revină în România, deşi avea oferte atât în SUA, cât şi în China.
Aflaţi mai multe despre campania CINE, CÂND ŞI CUM SCHIMBĂ ROMÂNIA de pe pagina de Facebookşi de pe site-ul oficial.
A vrut totuşi să încerce să aplice ceea ce a învăţat în România, mai ales că, după patru ani de stat departe, îşi dorea „să stea aproape de cei dragi", povesteşte ea într-un interviu realizat de "Adevărul" şi Educativa, al căror program Reviro se axează exact pe angajarea în ţară a talentelor plecate la studii peste hotare.
Iar acum, la 30 de ani, conduce propriul departament în cadrul multinaţionalei de real estate Colliers România şi vrea să schimbe în bine ţara, începând cu oamenii din jur.
După patru ani de America
Demersul ei a fost unul care pare a fi la îndemâna oricui are un computer şi acces la internet, dar şi o cultură vestică.
„În primăvara lui 2005 am trimis emailuri către companii internaţionale din Bucureşti, pe care le-am găsit pe Google efectiv, search pe google - listă de 20 de companii din ţară. Am trimis emailuri, am primit câteva răspunsuri şi am venit în mai-iunie să discut cu ei. Aşa l-am cunoscut pe şeful meu de la Colliers, în continuare sunt în aceeaşi firmă, şi cred că el m-a convins, el a fost motivul principal pentru care am ales să vin în ţară", povesteşte Ştefania.
„Nu eram