Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiculescu ne-a prostit iar. Cui îi pasă?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Dan Voiculescu ne prosteşte în faţă. Jongleriile cu funcţia de parlamentar nu sunt doar dovada unui calcul pus la cale de avocaţii săi pentru a-l scăpa de o sentinţă teribilă, dar mai ales o dovadă a fricii groaznice care îl stăpâneşte. Şi-a amânat în zadar depunerea jurământului pentru că şi aşa dosarul i-a fost trimis la Curtea Supremă după validarea rezultatelor alegerilor, în urmă cu o săptămână şi-a depus jurământul după invocarea penibilă a unor probleme de sănătate, iar luni a demisionat pentru că judecătorii au anunţat că dosarul privind ICA va fi reluat joi, pe 31 ianuarie. Între timp, condamnarea lui George Copos la patru ani cu executare, chiar dacă decizia este atacabilă la alte instanţe, pare să îi confirme frica. Demisia din Parlament a fost precedată de enunţarea unei alte frici: trădarea lui Victor Ponta şi mai exact, pactul de coabitare semnat între premier şi Traian Băsescu. Cred că din acest punct de vedere, cu Victor Ponta poate sta liniştit. Atitudinea corectă a premierului în acest caz ar fi să se delimiteze de Dan Voiculescu. Dar cred ca dau deja dovadă de naivitate. De ce ar face asta? Pentru a-şi pune Antena 3 în cap? Căderea PDL are o mare legătură nu doar cu inabilitatea politică, dar şi cu propaganda pe care trustul controlat de Dan Voiculescu o pune în aplicare zilnic atât de bine. Partea şi mai proastă e că cel mai probabil gesturile transparente ale lui Dan Voiculescu nu au nicio relevanţă pentru majoritatea românilor. El nu face altceva decât să-şi expună propria poveste, iar trustul său îi susţine punctul de vedere. În momentul anunţării demisiei, Antena 3 ne relata cât de curajos este Voiculescu pentru că renunţă la imunitate, pentru ca apoi să schimbe agenda cu un subiect emoţionant: copiii legaţi de pat din Spitalul Judeţean din Buzău. Oricare ar fi candidatul USL în colegiul devenit vacant, nu va avea nici cea mai mică problemă în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 55 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 23 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 57 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°