Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Diaconu, în "Senatorul incompatibilităţilor"

Publicat in Romania Libera, vineri 28 octombrie 2011 · · ·

Inspectorii de integritate au sesizat Parchetul şi îl acuză pe directorul Teatrului „Nottara" că a favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la instituţia pe care o conduce. Diaconu, care este şi senator PNL, va trebui să dea explicaţii pentru acuzaţiile de conflict de interese şi abuz în serviciu.

Agenţia Naţională de Integritate a cerut ieri Parchetului instanţei supreme să-l cerceteze pe Mircea Diaconu, director de teatru şi senator PNL, pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Acuzaţia vizează numirea în funcţia de regizor de teatru a actriţei Diana Diaconu (fostă Lupescu), în august 2007, de o comisie condusă chiar de soţul ei. În perioada noiembrie 2001 -august 2007, Diana Diaconu a fost actor în cadrul Teatrului „C.I. Nottara", condus de soţul ei, Mircea Diaconu. Pe 13 august 2007, aceasta s-a prezentat în faţa comisiei de examinare prezidate de soţul ei.

Diana Diaconu a trecut cele două probe - scrisă şi interviu - cu nota 10, deşi nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor. Mai exact, Diana Diaconu nu avea o experienţă de minimum un an în domeniul regie, la acea dată având numai două luni de la absolvirea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" din Bucureşti, Secţia „Artele spectacolului de teatru (regie de teatru)". Cu toate acestea, arartă ANI, în 15 august 2007 aceasta a fost promovată în funcţia de regizor artistic.

„Soţia mea este actriţă. Ce vină are?"

Mircea Diaconu a respins acuzaţiile împotriva sa şi a declarat că metodele aplicate de ANI întorc România în anii '50. „Soţia mea nu este croitoreasă. Este actriţa Diana Lupescu. Ce vină are ea săraca? Asta mă doare cel mai mult, este posibil să sufere ea".

Numele lui Mircea Diaconu a apărut într-o altă decizie a ANI, în ianuarie anul acesta, când inspectorii de integr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°