Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu spune că "pescuitorii în ape tulburi" şi profitorii tranziţiei vor dezordine socială

Publicat in Romania Libera, marți 11 mai 2010 · ·

"Situaţia de acum e una crucială pentru viitorul României. Mulţi înţeleg asta. Chiar şi cei nefericiţi. Mai rău decât pachetul de măsuri convenit cu finanţatorii internaţionali este dezordinea socială. Pentru că prezentul nu e deloc roz şi tulburările sociale nu vor face decât să agraveze situaţia. Şi totuşi, cine este interesat de dezordine socială?", scrie Lăzăroiu marţi pe blogary.ro, potrivit Newsin.

Consilierul prezidenţial, care a participat marţi la discuţiile purtate la Parlament între preşedinte, reprezentanţi ai Guvernului, patronate şi sindicate, face o enumerare a actorilor ce ar putea fi interesaţi de dezordinea socială, ajungând la concluzia că cei care doresc un stat dezorientat sunt "pescuitorii în ape tulburi", profitorii tranziţiei.

"Sindicatele? -Mă îndoiesc. Liderii de sindicat trăiesc din disciplinarea membrilor. Aceştia plătesc cotizaţii şi se încolonează disciplinat la autobuze când partidele de opoziţie au nevoie. Liderii de sindicat au propriile interese de afaceri. O explozie a cursului de schimb sau o creştere a inflaţiei i-ar afecta mai mult decât ne imaginăm. Bugetarii? - De ce tocmai ei? Profesori, medici, funcţionari publici, toţi cei un milion şi patru sute de mii, care se văd acum ameninţaţi de o scădere dramatică a salariului, ar putea prospera într-un haos social şi instituţional? Dacă ne uităm mai cu atenţie la chipurile lor par oameni aşezaţi, cu credite la bancă şi familii. Ordinea le dă predictibilitate şi sens vieţii. Pensionarii? - Mi-e greu să cred. Mulţi dintre cei care au muncit o viaţă să stea liniştiţi la bătrâneţe sunt brusc bântuiţi de o aventură în care autobuzele nu mai circulă, ghişeele sunt închise, lacătele sunt puse pe uşile spitalelor? Sună fals. Mediul de afaceri? - Sigur, nu. Mai are rost să detaliez? Doar dacă eşti într-un business cu sticle şi pancarde. Partidele la putere? - Sigur, nu. Respons

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 40 minute
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 24 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 30 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 21 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°