"O simti sau n-o simti. Mai dai un click ziua sa vezi ce s-a mai intamplat, te mai enervezi, mai faci un infarct sau faci avere fara sa-ti dai seama". Aceste cugetari erau emise de al meu sef, mare jucator pe Bursa, la sfarsitul unei zile in care piata tocmai scazuse cu vreo doua procente.
Fiind unul dintre reporterii Ziarului Financiar, petrec cam 10-12 ore pe zi alaturi de oameni care o simt - pe ea Bursa, adica. Si, desi prefer sa-mi investesc banii in bunuri a caror valoare nu scade sau creste vertiginos (ca electrocardiograma managerului modern stresat si coleric), am inceput sa o simt si eu. Nu e vorba de al saselea simt sau cine stie ce puteri paranormale, ci de faptul ca am invatat sa-mi citesc seful. Nici nu e foarte greu - cand ciripeste vesel toata ziua, se ofera sa ne cumpere merdenele si nu-mi sustrage si ultima bucatica de ciocolata, atunci e de bine. Inseamna ca i-au crescut actiunile (la propriu) si ca se relaxeaza gandindu-se ce-ar putea cumpara cu banii. Sau pur si simplu ii numara in gand.
Din pacate, mai exista si zilele nefaste, in care, desi probabil ca i-a cantat cucuveaua sau i-a iesit pisica neagra in fata, se incapataneaza sa joace totusi pe piata, care, la randul ei, se incapataneaza sa scada. In acele momente, orice articol e prea scurt sau prea lung, sau prea pretentios, sau prea simplist. Iar termenul limita de predare a materialelor se scurteaza simtitor: "Chief, hai odata cu articolul ala. E sapte deja, cat mai stai?" Ar merita mentionat ca, in momentul in care emite acest indemn sefesc, este de-abia cinci si jumatate. Chiar trei si jumatate in unele cazuri disperate, cand scaderea actiunilor e de cateva procente. Dar cine se uita la ceas?
In aceste conditii, cred ca e mult mai sanatoasa abordarea aleasa de un coleg, care nu joaca la Bursa, dar in fiecare zi calculeaza, cu mult calm, cat
