Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDALUL BIOTERRA. Procurorii cer Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă a profesorului Adrian Dulugeac

Publicat in Romania Libera, vineri 28 septembrie 2012 ·

Procurorii care l-au reţinut pe Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, vor cere, vineri, Tribunalului Vâlcea arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că a dat unor studenţi subiectele la licenţă sau i-a ajutat să obţină diplomele fără să susţină examenele, scrie Mediafax.

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra Bucureşti şi prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, a fost reţinut joi de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material.

Procurorii vor cere, vineri după-amiază, magistraţilor Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Adrian Dulugeac.

În cazul Laurei Harcan, şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, cercetată în acest dosar pentru fals intelectual, procurorii urmează să stabilească dacă dispun o măsură preventivă după reaudierea ei.

Parchetul Tribunalului Vâlcea i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac şi pe Laura Harcan în dosarul privind divulgareaa subiectelor de la licenţă.

Citeşte şi:

Lista POLITICIENILOR care au ABSOLVIT Universitatea Bioterra, unde o diplomă se CUMPĂRA cu 1.000 de euro. Află de ce a mers Negoiţă la universitatea la care licenţa se ia pe şpagă

Andronescu: Controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra va începe luni

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, a fost reţinut de procurori

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie- iulie, Adrian Dulugeac ar fi furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti. De asem

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 3 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 3 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Unul dintre negociatorii-cheie în conflictul din Orientul Mijlociu va susține plângerea împotriva Israelului pentru genocid, depusă la Curtea Internaţională de Justiţie

HotNews acum o ora
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul care se derulează în Fâşia Gaza, scriu

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°