Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Achiziţiile cu obraz gros, specialitatea casei la vârful Complexului Energetic Hunedoara

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 20 august 2013 ·

Aşa cum, în exclusivitate, am arătat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, condu-ce­rea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) - entitate care, astăzi, înglobează şi unităţile miniere considerate viabile din Valea Jiului - şi-a făcut un obicei din a superviza achiziţii directe, uneori chiar inutile, la suprapreţ.

Ieri aţi putut afla că în inventarul CEH a intrat săptămâna trecută chiar şi un laptop în valoare de peste 73 de milioane de lei vechi cu toate că, potrivit site-ului producătorului (Dell), acesta este un echipament IT destinat divertismentului. Care divertisment, făcând abstracţie de joaca baronilor PSD de la vârful CEH cu banul public, chiar n-are nici în clin, nici în mânecă cu obiectul de activitate al societăţii amintite.

Zilele trecute, în patrimoniul CEH şi-au făcut apariţia diverse scule, dar şi aparatură medicală, necesare activităţii curente. În cazul achiziţiilor de aparatură medicală, firesc ar fi fost ca reprezentanţii CEH să contacteze, pentru cel mai bun preţ şi service profesional, importatorii de profil. Complexul a achizi­ţionat un Electrocardiograf SE3W – Wide Screen de la SC Santimpex SRL Deva contra sumei de 5.536,6 lei. Cu puţină preocupare, reprezentanţii CEH ar fi putut achiziţiona acelaşi produs, cu numai 4.365 de lei, direct de la importator – SC NeoMed SRL Oradea.

Pentru 2.421,72 lei, TVA inclus, CEH SA a cumpărat de la Tour Impex Group SRL din Deva un “Set extractor rulmenţi hidraulic 17 piese KS Tools - model 700.1200”. Pe piaţa liberă produsul poate fi găsit însă la numai 1.606,93 lei (SC Smart Tools SRL – www.smarttools.ro).

De la aceeaşi firmă, pentru suma de 3.465,80 lei, CEH SA a mai cumpărat o maşină de înşurubat cu impact, marca Bosch, model GDS 30. Cu puţină voinţă, acelaşi produs ar fi putut fi regăsit pe expotehnica.ro, la numai 3.204,16 lei.

Pentru 12.263,60 lei, CEH SA a m

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum 56 minute
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 46 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 53 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°