Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a declarat, vineri, că misiunea CNA este aceea de a schimba efectiv conţinutul audiovizualului, precizând că programele de proastă calitate difuzate de televiziuni îi agresează pe cei mici.
În cadrul dezbaterii „Campionii se nasc acum” organizată de CNA, vineri, la Palatul Parlamentului, preşedintele Consilului, Laura Georgescu, a explicat că prin astfel de acţiuni, instituţia pe care o conduce îşi îndeplineşte misiunea socială de a „schimba efectiv conţinutul audiovizualului de care se ocupă”.
„Copiii dau drumul la televizor fiindcă sunt singuri în casă toată ziua. Am fost cinci zile în şcoli şi copiii s-au plâns. Ei stau singuri acasă şi deschid televizorul ca să aibă o voce undeva în fundal”, a explicat Laura Georgescu.
Potrivit studiilor efectuate de CNA, cei mici se uită mai mult la ştiri şi la programe generaliste decât la cele dedicate vârstei lor. De aceea, spune Georgescu, „trebuie să revenim la jurnalismul de calitate care întoarce informaţie publică corectă”.
Prezent la dezbatere, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, a subliniat că CNA nu poate hotărî ce conţinut ar trebui să difuzeze posturile de radio şi televiziune, chiar dacă reprezentanţii instituţiei se gândesc la binele copiilor.
„CNA trebuie să reglementeze în anumite domenii, dar nu poate să impună conţinut. CNA nu are treabă cu acest aspect şi nici nu online-ul sau cu presa scrisă. Şi sper să nu aibă niciodată vreo treabă cu aceste mijloace de comunicare în masă, întrucât vom crea un precedent periculos”, a spus Severin.
CNA scoate copiii la alergat
Severin a fost, însă, de acord cu preşedintele CNA că televiziunea pubică ar putea să facă mai mult pentru a-i ajuta pe copii să aibă altfel de preocupări decât televizorul. Consiliul Naţional al Audiovizualul