FC Braşov s-a impus, cu 2-1, în partida amicală disputata marţi, împotriva slovacilor de la Tatran Presov.
Golurile „galben-negrilor" au fost reuşite de Robert Ilyes (min. 25), dintr-un penalty obţinut de Dorel Zaharia, şi Dusan Savic (min. 79), după o acţiune personală a atacantului macedonean care susţine probe de joc la FC Braşov. Slovacii au marcat în minutul 59, după o greşeală a defensivei braşovene.
FC Braşov va susţine, tot astăzi, de la ora 17.00, un nou amical, cu formaţia NK Medimurje (locul 13 în Croaţia).
„Important este că ne-am făcut antrenamentul"
Viorel Moldovan consideră că amicalul cu Tatran Presov a fost unul reuşit. „Mă bucur că am reuşit să facem acest joc, după ce luni nu ne-am putut antrena, din cauza vremii, decât la sala de forţă. Am decis să împart lotul în două echipe, pentru că vom juca astăzi şi cu formaţia croată Medimurje.
Meciul cu Tatran a fost unul de luptă, de angajament, în faţa unui adversar bun. Important este că ne-am făcut antrenamentul şi mă bucur că nu avem jucători accidentaţi după acest meci. Avem nevoie şi de astfel de jocuri pentru a ne căli", a declarat Viorel Moldovan pentru site-ul oficial al FC Braşov.
„Savic s-a mişcat bine"
Tehnicianul braşovean a vorbit şi despre situaţia atacantului macedonean Dusan Savic, aflat în teste la FC Braşov. „Pentru primul său meci la noi, eu spun că s-a mişcat destul de bine. Savic a marcat un gol după o acţiune personală. Vreau să-l mai văd, la cel puţin un meci, pentru a mă putea edifica asupra potenţialului său", a declarat Moldovan.
FC Braşov - Tatran Presov 2-1
Au marcat: Ilyes 25 - penalty, Savic 79
FC Braşov: Mincă - Mateiu, Abrudan, Nae Constantin, Cristi Ionescu - Roman, Ilyes, Cristescu, Landauri - Zaharia, Savic
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
@N_