Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM nu se regăseşte

Publicat in Romania Libera, luni 4 octombrie 2010 ·

Echipa de pe litoral rămâne fără victorie în grupele Ligii Campionilor şi depăşirea performanţei din sezonul trecut pare aproape imposibilă.

A doua partidă pe care HCM Constanţa a disputat-o în grupele Ligii Campionilor nu a adus nimic nou pentru echipa de pe litoral. Constănţenii au cedat pe terenul germanilor de la Flensburg cu scorul de 22-29 şi astfel rămân fără punct în actuala ediţie.

Meciul de le Flensburg a început catastrofal pentru echipa pregătită de Jovika Cvetkovic. Constănţenii nu au reuşit să puncteze pe tabelă decât în minutul 11, această reuşită venind în urma unei aruncări de la 7 metri. Primul gol din acţiune reuşit de constănţeni a venit la 12 minute după primul fluier al arbitrilor. Această perioadă de "secetă" a fost decisivă pentru gruparea constănţeană care, apoi, nu a mai putut recupera diferenţa.

Prima repriză a fost dominată categoric de gazde. care au intrat la cabine când tabela indica 15-7 în favoarea lor. După odihnă, jocul s-a schimbat radical. Echipa de pe litoral a trecut la o apărare agresivă care a pus echipa germană în dificultate. Atacul a început şi el să funcţioneze, mai ales datorită lui Laurenţiu Toma, care a punctat aproape la fiecare acţiune a sa, el fiind şi golgeterul partidei, cu 10 goluri marcate. Riganas şi Csepreghi l-au secondat pe Toma, fiecare reuşind să marcheze câte patru goluri. Cele zece minute din startul partidei şi diferenţa consemnată atunci au fost însă decisive, echipa de pe litoral fiind în imposibilitatea de a recupera cele opt goluri.

Un calcul simplu arată că echipa de pe litoral a reuşit să câştige repriza secundă, dar acest lucru nu are nici o semnificaţie în clasament. Soarta constănţenilor este departe de a se schimba, în condiţiile în care echipa de pe litoral urmează să joace pe terenul celei mai bune echipe a grupei, Ciudad Real din Spania.

Pe ultimul lo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 17 minute
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum o ora
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 17 minute
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test ieftin şi rapid pentru cancerul de prostată

Mediafax acum 17 minute
Se estimează că numărul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer de prostată la nivel mondial se va dubla până la 2,9 milioane pe an până în 2040, iar numărul deceselor anuale va creşte cu 85%. Acesta este deja cea mai frecventă formă de cancer masculin î

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum o ora
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°