Pregătind notele la ,,Operele lui Spiru Haret” pentru reeditare la Editura Comunicare.ro, am constatat că, deşi Haret a luat numeroase decizii cu privire la reglementarea relaţiilor dintre stat şi Biserică, referinţele biblografice pe acest subiect sunt rare.
Prin urmare, mi-am pus întrebarea de ce se discută atât de puţin despre această latură a operei haretiene. Să menţionăm că studiile de istoria Bisericii Ortodoxe Române nu cuprind analize despre acţiunile lui Spiru Haret de legiferare în domeniul vieţii religioase. In articolul ,,Orthodoxy, Church, State, and National Identity in the Context of Tendential Modernity” http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/673/582 am argumentat cum în contextul procesului de modernizare prin care a trecut societatea românească, Spiru Haret a înţeles că, biserica nu este separată de stat, ci devine o instituţie integrată în procesul de schimbare modernă. Se discută numai despre reformele haretiene în şcoală, uitându-se că Haret a fost conducătorul Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, şi, în această poziţie, a s-a ocupat de organizarea instituţiilor bisericeşti, asociată necondiţionat cu reforma instrucţiunii publice. El însuşi o spune că ,,după aproape zece ani de minister, să nu ajung a-mi da seamă de răspunderea care ar fi apăsat asupra mea, dacă nu aş fi căutat să fac ceva în folosul bisericii, în situaţia grea în care se afla”. A elaborat şi a pus în aplicare 50 de acte normative (legi, rapoarte, regulamente, decrete) privind organizarea vieţii religioase în România. Amintim doar câteva dintre ele: Legea de înfiinţare a Casei Sfintei Biserici autocefale ortodoxe române din 21 ianuarie1902, Regulamentul pentru punerea în aplicare a legii de înfiinţare a Casei Sfintei Biserici din 29 martie 1902, Lege pentru modificarea unor articole din legea clerului mirean din 26 martie 1909, Lege pentru modificarea l
