A doua jumătate a secolului al ­XIX-lea, în istoria oraşului Cluj, reprezintă o perioadă prosperă din punct de vedere economic, iar acest fapt poate fi urmărit şi în evoluţia arhitecturii. În această perioadă (până la primul război mondial) se manifestă o creştere fără precedent a numărului construcţiilor din oraş, fenomen întâlnit şi în alte aşezări urbane ale regiunii. Influenţa ecletismului habsburgic Arhitectura este dominată de edificii neorenascentiste, fiind caracteristică acestor clădiri folosirea riguroasă şi precisă a formelor istorice preluate din arhitectura Renaşterii. De la mijlocul anilor 1880 apare o diversificare arhitectonică, prin pătrunderea formelor altor stiluri istorice, manifestându-se tendinţa amestecării diferitelor elemente de arhitecturale, în cadrul unei singure clădiri. La sfârşitul secolului, în perioada eclectismului târziu, în locul autenticităţii eclectismului matur devin mai importante edificiile cu faţade bogat decorate, câteodată teatrale, cu o dinamică impresionistă. A doua decadă a secolului este caracterizată şi prin accentuarea preocupărilor urbanistice ale oraşului, care sunt axate asupra sistematizării Clujului, cum ar fi amenajarea pieţii centrale, dar se iau şi o serie de măsuri specifice acestei epoci. Pentru înlesnirea circulaţiei, care devine tot mai aglomerată, se deschid noi străzi. În 1883–1884 este deschisă str. Gabor Gaal, între străzile Kogălniceanu şi Brătianu, iar la începutul secolului XX, odată cu construirea palatelor Statusului Romano Catolic de pe strada Iuliu Maniu, această stradă primeşte un acces şi dinspre piaţa centrală. În anii 1890 la propunerea lui Gustav Groisz, parohia romano-catolică din Cluj a cumpărat loturile centrale ale pieţii până la strada Iuliu Maniu şi a prelungit astfel strada spre piaţa centrală. Planul prevedea construirea unor imobile reprezentative cu funcţia de case de raport. Pro